Cea mai apropiată țară care și-a luat adio de la pandemie: evenimentul neobișnuit din Cehia
În lipsa unui manual de coronavirus, autoritățile din fiecare țară au reacționat diferit la pandemie. Pentru că unele au făcut o treabă mai bună decât altele, acum își iau ”la revedere”.
Într-un moment de solidaritate care va rămâne în istorie, cehii și-au luat ”la revedere” de la pandemie. Pe cel mai important pod din Praga, a fost amenajată o masă lungă de 500 de metri în acest scop. Oamenii s-au adunat pe faimosul Pod Carol, au construit o masă, au acoperit-o cu o față de masă albă și fiecare a pus pe ea mâncare de acasă, într-un gest simbolic.
Printr-o adunare pe care nu ai asocia-o cu ”noua normalitate” și criteriile de distanțare socială, gestul cehilor a fost făcut pentru a celebra ridicarea ultimelor restricții de circulație și distanțare impuse de autorități.
Ca referință, Republica Cehă s-a numărat printre primele state care au implementat restricții la mijlocul lunii martie. O țară cu 10,7 milioane de locuitori, la finalul pandemiei a înregistrat 11.985 de cazuri și doar 395 de decese.
Podul Carol este o locație emblematică din Praga și una peste care s-ar putea să fi mers, dacă ai ajuns vreodată în capitala cehă. Localnicii îl consideră emblema țării de pe râul Vltava. ”Podul este o metaforă bună, oameni diferiți se pot aduna”, a spus Ondrej Kobza, care a organizat evenimentul. Evenimentul ”este un fel de celebrare, pentru a arăta că nu ne e teamă, că ieșim și că nu vom fi blocați în cae”, a spus, notând că cina a fost posibilă pentru că acum nu prea sunt turiști.
Este interesant de reținut că acest gest de adio față de pandemie a fost făcut de către oameni pentru oameni, cu măncare și băutură adusă de ei, fără ajutor din partea autorităților.